Pe site-ul nostru gasiti toata gama de produse necesare practicarii acupuncturii si a altor terapii orientale conexe, marca DongBang
Coreea, renumita printre practicanti pentru calitate si pentru certificarile detinute:

Ace acupunctura

Istoricul acupuncturii

     Metoda terapeutica cunoscuta in Europa sub numele de acupunctura, unde sunt folosite ace acupunctura isi datoreaza botezul calu­garilor iezuiti din Misiunea stiintifica franceza la Pekin, din vremea lui Ludovic al XlV-lea. Ea de­semneaza metoda terapeutica chineza care folo­seste intepaturi (punctura—intepatura) cu acul (acus=ac) in scopul insanatosirii omului bolnav. Numele chinezesc al metodei este TCHEN TSIOU FA (metoda acelor si moxa).

     Originea metodei se pierde in negura timpului. Invaluita intr-un aer de legenda, ea este atribuita, ca multe alte inventii, imparatului HUANG TI (2000 i.e.n.). Din ordinul aceluiasi imparat s-ar fi scris si primul tratat (NEI care abor­deaza probleme de filozofie si acupunctura.

     In secolul IV i.e.n. TSIN YUEH YEN a scris lucrarea NAN TCHING {Clasicul tratand probleme dificile). In perioada dinastiei HAN (207 i.e.n.—220 e.n.), TCHANG TCHONG TSING a scris lucrarea CHANG HAN LOUN (Tratat de studiu al frigului nociv).

     In perioada dinastiei TSINN si OE, ROANG FOU MI (215—282) a publicat TSIA I TSING (Re­gula de unu si de cinci), lucrare care se remarca printr-o mai mare grija in localizarea punctelor. In aceeasi perioada OANG CHOU ROUO publica: MO TS1UE, in care prezinta pulsurile radiale.

     La inceputurile dinastiei TANG, SOUN SSE MIAO a scris TS'IEN KIN FANG, in care arata in­terdictiile pentru anumite puncte si modul in care poate fi condusa energia.

     In epoca dinastiei SONG, WANG WEI YI a intocmit planse reprezentand punctele si meridia­nele si a realizat o statueta de bronz pe care erau insemnate punctele de acupunctura.

     In perioada dinastiei YUAN, HOA PO JEN scrie un studiu in care individualizeaza meridia­nele JENN MO si TOU MO.

    Mai tarziu, in 1425 {epoca MING), TCHEN HOUEI scrie CHENN YING KING (Clasicul curei miraculoase). In aceeasi perioada apar lucrari ale autorilor KAO WOU si LI CHE TCHUNG, ca si o lucrare in zece volume a lui YANG KI TCHEOU numita TCHEN KIEOU TA tCHENG (Marele tratat de acupupctura si moxa).

     In perioada dinastiei TS'ING, LI CHEOU SIENN a publicat (1798) lucrarea TCHEN JSIOU I SIO (Studiul acelor si moxa).

    In 1919 apare o lucrare scrisa de un colectiv, numita TCHEN TSIOU I TCHE (Cunoasterea acelor si moxa). Cu aceasta am ajuns la perioada Chinei populare, cand acupunctura cu ace acupunctura a luat un mare avant , au aparut noi tehnici si s-au inregistrat numeroase incercari de reevaluare stiintifica a metodei tra­ditionale.

     Dupa China, Japonia este tara care a adus o mare contributie la dezvoltarea acupuncturii, dar mai ales a tehnicii moxa (KAO). Se pare ca in anul 562 e.n., acupunctura ar fi trecut pe pamant nipon, prin lucrarile chinezului TCHE TCHSOANG.

   In Europa, primii practicieni ai acupuncturii au fost medicii olandezi T. Rhynet (1683) si E. Krampfer (1712), acestia folosind ace acupunctura.

    In anul 1929 diplomatul francez Soulie de Mo­rant, bun cunoscator al limbii chineze, a tradus in limba franceza Marele tratat de acupunctura si moxa. Acelasi Soulie de Morant a devenit si un talentat practician. Mentionam insa ca prima lu­crare publicata in Franta, dupa unii mai valoroasa decat a lui Soulie de Morant, apartine consulului francez in China, Dabry de Thiersant. Ea a aparut in 1863 si poarta titlul Medicina la chinezi. Oricum, dupa lucrarea lui Soulie de Morant, acupunctura cistiga tot mai multi adepti in Franta si in Europa. Apar, de asemenea, tot mai multe lucrari, unele aducind elemente originale in practica acupunctica.

     Pe continentul american acupunctura a patruns ceva mai tirziu, dar a luat o mare amploare in ul­tima vreme.

     In tara noastra/ pionierii acupuncturii au fost dupa 1930 dr, N. Vatamanu si dr. I. Bratu.

     Principala cauza a raspindirii tardive a acu­puncturii in Europa o constituie schimbul slab de informatii cu Extremul Orient. De asemenea, lipsa unei teorii rationaliste, care sa explice modul in care un ac infipt in tesuturi poate sa favorizeze insanatosirea. Dar in fiecare an intra in farmaciile noastre alte si alte substante medicamentoase, al caror mod intim de actiune este putin sau deloc cunoscut. Rezerva manifestata fata de acupunctura ar putea fi cauzata de faptul ca teoria acupuncturii se bazeaza pe o filozofie care izvoraste dintr-un mod de gandire diferit de al europenilor, acestia tratatand diferite afectiuni cu ace acupunctura.

Teoria energetica traditionala

     In organismele vii circula fara intrerupere ener­gia primara (TCH'I). Un organism Sanatos bene­ficiaza de o circulatie armonioasa a energiei in toate sectoarele  sale. Orice alterare a starii de sanatate se datoreste perturbarii in circulatia ener­giei. Cauzele perturbarii pot fi interne (de origine constitutionala si psihica) sau externe sub forma de energie vicioasa (cald, frig, vant, umiditate etc.).

      Energia TCH’I se condenseaza la suprafata cor­pului de-a lungul unor trasee liniare denumite TCHING de catre chinezi si meridiane de catre eu­ropeni. Aceste meridiane (meridianele principale) parcurg longitudinal trunchiul si membrele. Ele se leaga cap Ia cap incat formeaza o retea continua parcursa fara intrerupere de energia TCH'I. Pe tra­seul meridianelor se gasesc punctele de acupunc­tura, mici suprafete cutanate (2—4 mm²) prin inte­parea carora poate fi influentata circulatia energiei in meridiane si in profunzimea organismuiui;

     Acupunctura s-a dezvoltat ca Beorie si practica impregnata de simbolismul filozofiei chineze, unde sunt folosite ace acupunctura. Cele cinci elemente (lemn, foc, pamant, metal, apa) au corespondente in anotimpuri, organe, tesuturi, stari psihice, culori etc. Legea celor cinci elemente si principiul universalitatii bipolaritatii YIN—YANG au constituit bazele unei gandiri medicale deosebit de subtile.

     Medicii europeni s-au putut convinge in prac­tica de eficacitatea tratamentului acupunctic. Ei au constatat ca rezultatele sunt repetabile si previzi­bile; dar nu au putut accepta in egala masura con­ceptia despre boala si despre modul de actiune al acelor din medicina traditionala.

Teoria neurologica

     Intre suprafata pielii si organele interne exista numeroase relatii realizate de fibre nervoase. La nivelul trunchiului, intre suprafata cutanata si or­ganele corespunzatoare din profunzime sunt usor de observat aceste relatii. Suferintele organelor in­terne produc modificari la periferie, metameric, cum ar fi: hiperestezie cutanata, condensari ale tesutului subcutanat, hipertonie musculara, tulbu­rari de vascularizatie si modificarea proprietatilor electrice cutanate. Afectiunile stomacului produc hiperestezie si hipertonie musculara, paravertebral stinga la-nivel D₀—L_t si in jumatatea stanga a epigastrului; afectiunile hepatobiliare produc aceleasi modificari paravertebral dreapta la nivel D₇—D₁₂.

     Tipul de relatie prezentat este viscero-somatic, iar modificarile amintite se realizeaza prin reflexe viscero-somatice. Aceste modificari sunt de o deo­sebita utilitate diagnostica, desi in general sunt pu­tin cunoscute. Pentru practicianul acupunctor ce utilizeaza ace acupunctura, ele constituie elemente curente de diagnostic.

     In experientele efectuate pe animale de labo­rator s-au constatat modificari in kinetica si vascularizatia tubului digestiv, corespunzator dermatomului stimulat. Tipul de relatie este somato-visceral, iar modificarile se realizeaza prin reflexe somato-viscerale. Ele se produc si la animalul decerebrat, de unde concluzia ca sunt reflexe de tip segmentar sau intersegmentar. Mecanismul de actiune al acupuncturii se bazeaza probabil pe acest tip de relatii.

     Relatiile intre diferite teritorii ale organismului sunt foarte complexe. Zone cutanate situate pe mem­bre au relatii care la prima vedere apar improbabile cu organele interne. Explicatia acestor relatii ar fi existenta unor proiectii comune la nivelul maduvei sau al creierului pentru zonele corelate. Cu ocazia unor interventii neurochirurgioale s-a putut dovedi existenta la nivelul creierului a unei arii comune de proiectie, pentru intestinul gros si suprafata cu­tanata pe care este situat punctul IG₄ (situat in un­ghiul format de metacarpienele I si II). Alta in­cercare de a explica diversele relatii observate in practica acupunctiva are in vedere evolutia tesu­turilor si segmentelor corpului, in perioada dez­voltarii embrionare.       Astfel segmente foarte inde­partate topografic si aparent fara nici o relatie au fost vecine intr-o anumita faza a dezvoltarii em­brionare, fapt care ar fi determinat anumite le­gaturi.

Explorari electrodermale

     Pielea, avand origine ectodermica comuna cu sistemul nervos pastreaza relatii multiple cu acesta. Ea este nu numai o anvelopa a organismului, ci un organ cu functii complexe, fiind in acelasi timp un larg receptor si un mediator de contact intre organism si mediul extern.

     Explorand suprafata cutanata cu un electrod punctiform vom gasi diferente de potential de la o regiune la alta. Pentru explicarea acestor diferente sunt incriminate procese legate de activita­tea sudoripara, procese vasculare, activitatea mus­culara si fenomene de polarizare proprii tesutului cutanat. Uneori pe suprafete restranse, de ordinul mm, se pot inregistra diferente de potential sem­nificative.

     In anul 1929 Dinier a observat ca punctele de acupunctura au rezistente electrice mult mai mici in comparatie cu tegumentul inconjurator. Mai tarziu s-au efectuat numeroase observatii care au con­firmat aceasta: CIU ZUN LIAN (1929), LAN JUJ- SAN (1958), Niboyet (1963), Dumitrescu si Golovanov (1967) etc.

     La nivelul punctelor de acupunctura, in com­paratie cu tegumentul indiferent, se inregistreaza potentiale electrice crescute, capacitati electrice crescute si rezistente electrice scazute.

     Explorarea organismelor vii intr-un camp elec­tric de inalta frecventa (procedeul Kirlian) arata un schimb electric mai intens intre organism si mediul electric extern la nivelul punctelor de acupunctura.

     Constatarile prezentate mai sus au fost valo­rificate in practica acupunctica. Astfel, pe baza pro­prietatilor electrice specifice ale punctelor de acu­punctura s-au construit instrumente de detectarea punctelor, iar pornind de la comportamentul punc­telor de acupunctura in campul electric de inalta frecventa s-a pus la punct procedeul electronografic de fotografiere a punctelor (I. FI. Dumitrescu).

     Meridianele, linii conventionale care unesc punctele de acupunctura, la explorare electrica au valori intermediare intre punctele de acupunctura si tegumentul indiferent.

     Tratand bolnavi cu sindrom lumbosciatic am observat de numeroase ori incarcarea electrica a acelor dupa implantarea lor in regiunea lombara (V₂5, Vjje, V_S1, V₄₈, VG₃, VG₄). De mai multe ori, la bolnavi cu contractara musculara intensa la nivelul fesierului mijlociu am observat un schimb elec­tric intre mediul electric intern si mediul electric extern. Un ac magnetic asezat in paralel cu un conductor legat de acul de acupunctura este deviat in momentul strapungerii tesuturilor, demonstrand o absorbtie de electroni din pamant.

     Din cele prezentate pana acum s-ar putea trage concluzia ca ace acupunctura actioneaza ca stimul mecanic prin intermediul fibrelor nervoase si ca el faciliteaza schimbul electric intre organism si mediul inconjurator.

Analgezia prin acupunctura - ace acupunctura

     In ultimul deceniu acupunctura s-a bucurat de un interes mai larg, datorita informarii publicului medical si nemedical despre posibilitatea realizarii analgeziei unor regiuni corporale cu ajutorul ace acupunctura. Procedeul consta in stimularea tesuturilor prin manipularea manuala a acelor sau cu ajutorul impulsurilor electrice. Dupa un timp de latenta de 20—30 se instaleaza analgezia si se ofera posibilitatea actului chirurgical lipsit de durere, la un pacient vigil. Evolutia postoperatorie este supe­rioara in comparatie cu celelalte tehnici de analgezie si anestezie. Data fiind eliminarea toxicitatii substantelor folosite clasic in anestezie si posibi­litatea cooperarii cu pacientul, se apreciaza ca pro­cedeul este de viitor.

     Daca azi eficienta analgeziei acupuncturale este dovedita, ramane in discutie mecanismul prin care ea se realizeaza. Incercarile de a explica meca­nismul producerii analgeziei se lovesc de incerti­tudinile existente in explicarea mecanismului du­rerii. Pana in prezent, principalele ipoteze care s-au impus atentiei specialistilor sunt:

• Teoria specifica. Considera ca exista recep­tori, cai de conducere si centrii de integrare a ca­ror functie este exclusiv perceptia, vehicularea si interpretarea durerii. S-a demonstrat insa ca re­ceptorii nu au specificitate pentru durere si ca fibrele subtiri (A-delta si C), considerate specifice pentru durere, pot vehicula si senzatii tactile sau termice.
• Teoria sumatiei centrale (1948). Livingstone, autorul acestei ipoteze, sustine ca stimulii nociceptivi ar pune in functie la nivel medular interneuroni cu rol reverberant, care ar realiza prin sumatie impulsuri intarite, interpretate apoi cere­bral ca durere.
• Teoria lui Weddell si Sinclair (1955). Neaga existenta unor cai specializate pentru durere si afir­ma ca toate fibrele nervoase, indiferent de calibru, pot transmite senzatii dureroase cu conditia ca sti­mulul sa depaseasca o anumita intensitate. Durerea rezulta din organizarea temporospatiala a influ­xurilor si nu se datoreaza perceptiei si conducerii stimulilor nociceptivi pe cai specializate.
• Teoria lui Noordenbos. Se alatura celor­lalte teorii nespecifice ale durerii. Impulsurile cu­lese la periferie sunt tot mai mult concentrate, intr-un numar tot mai restrans de neuroni, pe masura ce ele avanseaza spre cortex. Pentru activarea unui neuron superior este nevoie ca el sa fie solicitat de mai multi neuroni inferiori. Astfel se explica de ce descarcarile accidentale nu pot induce o reactie in lant.— Teoria lui Melzack si Wall sau teoria portii de control („gate control theory"). Este teoria care s-a impus in prezent. Ea acorda un rol important substantei gelatinoase a lui Rolando din coarnele posterioare, care ar juca un rol de filtru in trans­miterea stimulilor nociceptivi sositi prin radaci­nile posterioare. Se considera ca fibrele A-delta si C, avand un prag de excitatie ridicat, reprezinta la nivelul substantei gelatinoase Rolando sistemul in­hibitor, iar fibrele A-beta si A-gama, cu prag de excitatie coborit, reprezinta sistemul activator (in­chid poarta). Stimulii nociceptivi (intensitate si du­rata mare) declanseaza ambele sisteme, dar fibrele groase A-beta si A-gama se epuizeaza rapid si lasa poarta deschisa pe caile extralemniscale (paleo-spino-reticulo-talamice). Se realizeaza senzatia de du­rere.Se apreciaza ca in cursul analgeziei acupuncturale folosind ace acupunctura stimulii de slaba intensitate, dar permanenti, care pleaca de la nivelul acelor, solicita cu prevalenta sistemul activator al substantei gelati­noase Rolando, blocand astfel drumul pentru sti­mulii nociceptivi care survin mai tarziu in cursul actului chirurgical.Date histologiceNumerosi cercetatori au studiat microscopic punctele de acupunctura si meridianele. Datele au fost adesea contradictorii.In punctele de acupunctura se folosesc ace acupunctura.In anul 1964 KIM BONG HAN anunta ca ar fi identificat la nivelul punctelor de acupunctura pre­zenta unor corpusculi cu un bogat continut in acizi nucleici, ca si a unui sistem de canale care leaga punctele de acupunctura intre ele. Afirmatiile lui KIM BONG HAN nu au fost confirmate de alte cercetari.

       In urma unui studiu pe un material enorm (11 137 preparate microscopice), G. Kellner ajunge la concluzia ca densitatea receptorilor cutanati in punctele de acupunctura este de patru ori mai mare in comparatie cu tegumentul indiferent.